Vitalie Cojocari : Criza politică de la Chișinău

0
735

Parcă pe nepusă masă, parcă pe furiș, o criză politică a început să tulbure apele la Chișinău. Ceea ce poate părea surprinzător. Mai ales că de la București nu s-a auzit ori văzut mare lucru.

Tot ce știam era că Maia Sandu este președinte, partidul pe care l-a lansat, PAS, are o majoritate confortabilă în Parlament. Guvernul este condus de oameni în care partidul PAS, formațiune de orientare pro-europeană, are încredere.

Deci, ce putea merge rău?
Și totuși, se întâmplă ceva. Lucrurile se precipită într-un fel bizar și periculos.
Am vorbit cu oameni care se pricep, care spun că au surse și informații de acolo. Am vorbit cu politicieni. Am vorbit cu oameni din structurile juridice. Am pus informațiile cap la cap și încerc să vă explic. Asta ca să aveți o idee.

Nu știu de unde să încep.

Sunt atât de multe situații dificile. Moldova este într-o situație complicată și foarte complicată. Nicio zi nu seamănă cu alta.
Crizele se succedă cu viteză rapidă. De la rachete rusești care cad pe teritoriul țării. La penele de curent din orașele mari care sunt, culmea, produse de bombardamentele rusești din Ucraina.

Nu mai zic de faptul că livrările de gaze rusești au scăzut la minimum. Apoi Moldova mai trece și prin niște scumpiri greu de suportat de populație. Inflația este dacă nu cea mai mare, atunci una dintre cele mai mari din Europa.

La toate acestea se adaugă protestele declanșate de partidul populist de opoziție Șor. Partid condus din Israel de Ilan Șor, un oligarh fugit din țară, care a fost acuzat de furtul miliardului din băncile moldovenești.

Dar ultima criză, una neașteptată, pare să fi dat în clocot partidul de la guvernare. Pare să fi fost cireașa de pe tort… Ori, pentru cei care preferă alt desert, bomboana de pe colivă.
Cred că de aici o să încep.
Săptămâna trecută conturile de Telegram ale președintei Maia Sandu, consilierului președintei pe probleme de securitate, ministrul justiției și o serie de demnitari din Chișinău au fost sparte.

Pentru cine nu știe, Telegram este un fel de Whatsapp inventat de frății Durov, niște ruși care au făcut și Vkontakte, un fel de Facebook rusesc. Telegram este foarte popular în fostul spațiu sovietic și considerat foarte sigur. Deci, nu știu cum au spart acele conturi.
Hackerii au scos din conturi o serie de discuții și informații private. Mai mult, au dat și niște ”comunicări oficiale” în numele demnitarilor pe conturile respective.

Mesajele private au fost publicate în ceea ce se numește TelegramLeaks. O serie de acuzații grave au fost făcute.
Conțin frânturi de adevăr care se împletesc cu minciuni, a fost explicația unora dintre cei cărora li s-a spart contul de Telegram. Cea mai controversată discuție a fost cea în care s-ar fi aranjat concursul pentru procurorul Anticorupție de la Chișinău.

Am întrebat-o în direct la Euronews Romania pe Veronica Dragalin, procurorul anticorupție despre asta, dar mi-a spus că nu are cum să comenteze. Sunt informații private și autoritățile trebuie să cerceteze breșa de securitate, a declarat procuroarea șefă din Moldova.
Coincidență ori ba, dar la scurt timp de la atacul cibernetic, duminică seara, membrii PAS, au fost chemați la o discuție/ședință la Președinție. Aceasta s-a încheiat pe la ora zece și jumătate seara.

Informațiile care au apărut în public după această întâlnire au fost cât se poate de diferite și chiar radicale. S-a vorbit de o adevărată scindare în PAS. S-a vorbit de o remaniere a Guvernului. S-a vorbit de o schimbare a premierului. S-a vorbit chiar și de alegeri anticipate. Multe informații s-au vânturat în spațiul public.

Nu știu despre ce s-a vorbit în interior, la acea ședință. Așa că am decis să întreb oameni care cunosc situația. Am ale să vorbesc cu trei surse.

Stefan Morar este cercetător în științe politice la Universitatea din Montreal, Canada. Își face doctoratul în Transnistria, a locuit și lucrat la Chișinău, de pildă, la ONU în Moldova. Spune că are informații de la politicieni din PAS despre ce s-a întâmplat în seara de pomină. L-am rugat să arunce undița, să culeagă informații și să-mi explice.

Spune că a aflat de la sursele sale din interiorul PAS că schimbarea Guvernului Gavrilița ar fi fost unul din scopurile întâlnirii de seară de la Președinție. Motive ar fi, în primul rând, acuzațiile de performanță slabă. Noul premier propus ar fi fost Dorin Recean, chiar consilierul pe probleme de securitate ale președintei, cel care ar fi avut contul de telegram spart.

Încrederea în PAS ori în Maia Sandu ar fi în scădere în rândul populației, spune Ștefan Morar. Cel puțin asta ar arăta-o sondajele, cele care ar cuantifica această încredere la vreo 20%.
Ce-i drept, ar mai fi apărut și alți candidați la funcția de premier. De pildă, Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii, cel pe care l-ați văzut și la Euronews. Am vorbit cu el despre penele de curent și ”șantajul energetic rusesc”. Este cel care a negociat cu Gazprom actualul contract de livrare.

”Această criză politică în care se află PAS în momentul actual nu este decât o consecință a slabei guvernări. Rezultatele se vor vedea în zilele următoare, însă din câte am înțeles se va reveni la masa negocierilor săptămâna aceasta. Trebuie luate decizii rapid pentru a nu se ajunge la o criză mai profundă care să pericliteze guvernarea de o manieră insurmontabilă. De asemenea, trebuie remarcat faptul că, pentru Republica Moldova, un guvern care a stat deja mai mult de un an la putere este o performanță în sine, având în vedere instabilitatea caracteristică”, spune Ștefan Morar.

Am vorbit și cu o sursă apropiată de puterea de la Chișinău, una de încredere. Mi-a explicat că întâlnirea nu a fost chiar nocturnă, ci a început pe înserat.

Mi-a spus că nimeni nu și-a propus să dea jos pe cineva, dar că remanieri guvernamentale vor fi. Întâlnirea a fost provocată mai mult de breșa de securitate. Au fost mai multe teme de discuție pentru a se găsi soluții. La un moment dat a existat și discuția schimbării premierului, dar doar la nivel de discuție, ca o posibilă soluție alături de altele pentru crizele care se succed.

Sursa mi-a spus că sunt posibile remanieri ministeriale, dar că nici vorbă de schimbarea premierului.

Am încercat și la a treia sursă. Am vorbit direct cu unul din participanții la acea întâlnire de pomină de la Președinția Moldovei.
Radu Marian este membru PAS și deputat în Parlament. A acceptat să-mi răspundă la întrebările despre criza politică.

Spune că la Președinție au fost discutate ”doar zvonurile recent apărute, am fost curioși și noi de unde au apărut zvonurile.”

Cât de schimbarea premierului, ”nu sunt de acord cu schimbarea prim-ministrului. Dna Prim-ministru are în continuare susținerea fracțiunii.” Nici vorbă de alegeri anticipate, mai spune Radu Marian.

În schimb, au existat discuții despre performanțele unor ministere, dar nu mi-a spus care: ”asta trebuie să o facă premierul”.

Radu Marian spune că ”șantajul energetic rusesc” va continua. La fel și ”încercările grupării hoției și războiului de a crea haos în țară. Ei vor încerca să escaladeze provocările în această iarnă.” Se referă la protestele din Chișinău.

Procuratura, dar și jurnaliștii de la Ziarul de Gardă au arătat niște scheme de finanțare ale celor care protestează. Oficialii au găsit sume mari de bani la reprezentanții partidului Șor și vorbesc de o proveniență ilicită. Șor respinge acuzațiile și susține că puterea de la Chișinău nu face suficiente pentru rezolvarea problemelor, așa că a cerut demisiile înalților demnitari și alegeri anticipate.

Acestea sunt informațiile adunate la cald.
Și ca să vedeți că unele se confirmă.

Guvernul de la Chișinău a anunțat ieri că are 2 noi miniștri. La mediu și la economie. Cel de la mediu își dăduse demisia de ceva vreme și scaunul său era gol. Cel de la economie și-a dat demisia la 4 zile după ședința din Președinție.

Părerile vi le faceți voi!

Vitalie Cojocari

Lasă un răspuns